Christmas comes first at Ambasad’Or Events

Pentru Event’s by Carmen Ionita si Ambasad’Or Events se poate spune ca sarbatorile de iarna au sosit mai repede. Nu grabim lucrurile ci doar atmosfera de iarna din centrul de evenimente Ambasad’Or Events. Asadar, principalele noastre obiective au fost crearea aranjamentelor de Craciun si decorarea Ambasad’Or Events.
 
Ne-am propus sa ne lasam imaginatia sa zboare si sa cream o poveste veritabila de Craciun.
Cunoastem cu totii sentimentul de dinaintea impodobirii bradului traditional de Craciun. Acel sentiment de nerabdare, caldura, de legatura de familie amestecat cu mirosul de portocale, scortisoara, vanilie si prajituri care persista in case. Am regasit aceste nuante si stari si la Ambasad’Or Events.  
 
Iata cum am legat mica poveste. Ne-am inceput dimineata devreme cu o ciocolata calda, am pregatit aranjamentele si ornamentele si ne-am indreptat catre locatie, mai exact Ambasad’Or Events.
Frigul nu a fost o piedica si ne-am simtit ca intr-o mare familie.
In timp ce baietii harnici au despachetat brazii, fetele au facut fundite si au pregatit globuletele. 
Ne-am apucat de impodobit. Se auzeau rasete, indicatii si un grup de oameni ce au desenat Craciunul in trei brazi frumosi si colorati. Culorile care au predominat au fost albastru, lila si gri exact cat sa dea nota de culoare a centrului Ambasad’Or Events

 
Brazii sunt pregatiti, acum trebuie doar sa il asteptam cuminti pe Mos Craciun.
Asadar pregatiti colindele pe fundal si lasati-va purtati printre fotografii, pe care le puteti vizualiza de asemenea si pe pagina noastra de Facebook.

Ora de ceai – Ficusul

Vremea mohorata si friguroasa ne tine in casa, asadar, vom sta la un ceai si o poveste legata de Ficus. 
Cu totii cunoastem aceasta planta si cu siguranta ati detinut cel putin una in casele voastre. Face parte din familia Moraceae si se regaseste sub mai multe tipuri: arboricol, tufos sau agatator.
Ficusul este o planta iubitoare de lumina iar in lipsa acesteia, tulpinile se alungesc si frunzele devin mai rare.
Ca sa nu ni se raceasca ceaiul, vom enumera cateva tipuri de Ficus.
 
Ficus Benjamina- este un ficus arboricol. Se amplaseaza in locuri luminoase, nu uitati, lipsa acesteia duce la caderea frunzelor; suporta bine tunderea si in perioada de vara este bine sa fie udata din abundenta.
Ficus Elastica- este o planta lemnoasa de origine tropicala. Se amplaseaza ca si in cazul Ficusului Benjamina in locuri luminoase, ferite de curenti reci sau aer, deoarece provoaca caderea masiva a frunzelor. Lumina este factorul determinant al cresterii armonioase. Pe timpul verii trebuie udata din abundenta fara a lasa apa sa stagneze la nivelul radacinilor.
Ficus Pumila- este o planta agatatoare sau taratoare cu frunze mici. Spre deosebire de ceilalti ficusi prefera locurile semiumbroase cu umiditate atmosferica ridicata.
Sfaturi:
La exemplarele mari, in fiecare primavara, se poate inlocui stratul de pamant de la suprafata cu unul nou.
Schimbarea ghiveciului  (transplantarea) se face doar atunci cand radacinile s-au dezvoltat atat de mult incat au iesit prin orificiile ghiveciului.
Daca cresterea este haotica se pot aplica taieri pentru corectarea formei, de preferat, primavara inainte de intrarea in vegetatie.
Iata ca s-a terminat si ceaiul. Al nostru a fost de fructe. Pana data viitoare.
Cu drag, Events by Carmen Ionita.

Time takes too much time

Oras zgomotos, oameni grabiti si timpul care ne macina mai ceva ca o zi de iarna grea si ursuza.
Traim intr-un ritual monoton. Ne trezim, sarim in dus, ne bem cafeaua pe fuga, telefoanele suna iar plantutetele noastre uita sa fie stropite. Bineinteles, depinde de la planta la planta si de necesitatile fiecareia, unele sunt mai sofisticate, altele nu au nevoie de foarte multa atentie. Si pentru ca programul meu nu are o limita de timp, m-am gandit sa va sugerez cateva plantute ce pot fi ingrijite cu usurinta, nu trebuiesc stropite des, iar, din punct de vedere decorativ dau locuintei un aspect elegant si racoros. Ca sa le numim mai simplu, plante pentru oameni ocupati.
Cele trei plantute pe care vi le recomand sunt:
  •  
    Sansevieria trifasciata sau in termeni populari “limba soacrei”, este o planta raspandita la noi in tara, suporta bine climatul camerelor in care aerul este relativ uscat, iar, ingrijirea plantutei este foarte simpla, deoarece, nu necesita udarea excesiva, se pulverizeaza cu prudenta si destul de rar, iar, ingrijita corespunzator ea poate sa si infloreasca.
     
  • Zamioculcas zamiifolia intra in categoria plantelor decorative exotice, datorita aspectului deosebit al frunzisului si la fel ca si la sansevieria frunzele pot fi pulverizate si nu necesita o atentie deosebita;
  •  
    Cactusul o planta familiara tuturor, poate fi una din cele mai rezistente plante din casele voastre. Un mic secret sau sfat, pentru ca primavara urmatoare plantutele sa va ofere flori, le puteti uda pe timpul iernii chiar si o data pe luna, iar, pamantul lor se poate prepara dintr-un amestec egal de pamant de flori cu nisip care ajuta la drenarea apei.
    Asadar, timpul nu mai devine o problema in ceea ce priveste plantutele dumneavoastra. Acum aveti solutii!
     Cu drag, Events by Carmen Ionita!

Printre flori – Orhideea Phalaenopsis

 
Nu-i asa ca ati visat la o casa plina de flori? Dar o casa umpluta cu orhidee?
Iata cum a decurs vizita de duminica dimineata din casa prietenei mele, unde, ne-am recules gandurile printre flori si unde am impartasit sfaturi si trucuri legate de ingrijirea acestor minunate plantute.
Discutia noastra s-a incins in momentul in care am observat ca una din plantele ei era inecata in apa. Si am inchegat o mica poveste.
Nu v-ati intrebat vreodata cum este posibil ca aceasta plantuta sa fie inflorita atatea luni pe an? Nu v-ati dorit asemenea flori gingase? Iata si reteta unei case decorate succesfully, cum ar zice americanul tipic.
Orhidea Phalaenopsis este o planta extrem de cunoscuta care face parte din familia Orchidaceae si se regaseste sub o mare varietate de culori. Ea creste pe trunchiul pomilor de care se fixeaza cu radacinile si este iubitoare de lumina si umiditate, dar totodata nu este recomandata amplasarea directa in soare. Cel mai potrivit loc pentru a o aseza, este pe un pervaz, cu acces la o lumina calda.
Radacinile orhideei au o capacitate mai mare de absorbtie decat celelalte plante, din acest motiv udarea acesteia se face prin pulverizarea frunzelor si a radacinilor fara ca aceasta sa fie inecata in apa. Nu uitati, nu vreti sa patiti acelasi lucru ca si prietena mea.
Plantarea acestora se face intr-un pamant special format din scoarta de copac si muschi, asadar, atentie mare daca doriti sa fiti proprii vostri gradinari, nu vreti ca plantuta sa piara din primele zile.
Dupa inflorire, tija florala se taie de la al treilea nod, numarand de la nivelul frunzelor, lasand doua degete deasupra nodului. De la nod se poate forma o noua tija florala sau o noua plantuta, care se poate detasa si planta separat.
Ca sa va bucurati mai mult de ea, se pot folosi substante nutritive aplicate o data cu apa de udare, din doua in doua saptamani pe parcursul anului, mai exact din martie pana in septembrie.
Asadar, colorati-va casele vibrant si elegant prin intermediul acestor minunate plante.
Trucuri si sfaturi:
Intr-o mica joaca, ne-am gandit sa va propunem o idee decorativa. Ofera eleganta casutei dumneavoastra si va ajuta sa pastrati floarea la fel de frumoasa si proaspata, ca la inceput.
Asadar, avem un platou, cateva pietre decorative si  orhideea Phalaenopsis.
Pe un platou se aseaza un strat de pietre decorative, apa sa fie la nivelul pietrelor iar deasupra ghiveciul de orhidee pentru a ajuta la cresterea umiditatii. De retinut, este foarte important ca radacinile sa nu stagneze in apa. Imaginile de mai jos vorbesc de la sine.
 

Echipa Event’s By Carmen Ionita va multumeste!!

Echipa Event’s by Carmen Ionita a implinit un an. Data: 10 noiembrie 2011! Cadoul nostru este multumirea fata de voi cei care ne-ati inconjurat!
Ne place sa fim recunoscatori!
In putine cuvinte, vrem sa le multumim tuturor celor care ne-au fost alaturi anul acesta.
Tuturor celor care ne-au vazut, ne-au urmarit si ne-au placut. Tuturor celor care ne-au acordat toata increderea pentru ca evenimentele sa fie reusite. Tuturor celor care ne-au suportat in mica noastra lume agitata. Tuturor celor care au imbratisat florile si echipa Event’s by Carmen Ionita.
A fost un an plin de evenimente. Datorita voua. Asadar, inchinam un pahar de sampanie, pentru voi cei care sunteti familiarizati cu noi si pentru cei care ne vor cunoaste. Speram sa avem parte de oameni la fel de spirituali, deschisi si caldurosi.
Cu draga, echipa Event’s by Carmen Ionita.